In weekend am fost la tara (Bărbăteşti), cel mai frumos loc in care mi-a fost dat sa ajung. Am facut o gramada de poze si cu greu am reusit sa aleg doar cateva (40 ) dintre ele.

La inceput am vrut doar sa insir pozele, dar cum mintea mea nu vrea sa doarma am transformat totul intr-o poveste in “versuri” si poze.

LE: Am renuntat la versuri.

Enjoy.

PS: In acest colaj foto nu a fost ranit nici un animal sau planta.

E 3 noaptea si in sfarsit reusesc sa imi fac « curaj » sa scriu pe blog…

Filmari si poze mai pe seara, la ora asta chiar nu mai am dispozitia necesara. Sunt pozele si filmarile

Vineri dimineata la ora 5 punct am fost la iesire din Sibiu, la ocazie. Dupa vreo 30 de minute de asteptat, opreste un TIR. Ma sui in masina si porneste conversatia. Soferul din Alba, familie, are propriul cap tractor si remorca, boier ce mai. La 40 de km de Sibiu imi spune:

“Ma ustura ochii, dar nu stiu de ce …Ca doar mi-am facut pauza la Miercure”.

“O fi de la fumul de tigara”.

Nu trec 10 minute si il vad cum atipeste la volan. Il trezesc tandru (urland):

“Si de unde spuneati ca sunteti?”.

De 15 ori a atipit pe drum, nu credeam ca o sa ajung intreg. Intre Valcea si Pitesti  oprim sa manance.A adormit cu capul pe masa:|

Ciudat, dar dupa ce a mancat o ciorba de burta s-a trezit. Restul drumului a decurs normal. A, sa nu uit. Masina era dotata cu statie emisie-receptie. La un moment dat, un sofer incepe sa se planga prin statie ca la Arad i-au furat trei cutii din remorca. Au inceput istericalele: “Hoti nenorociti”, “Romania”, “Tiganii frate”…

Se trezeste un sofer sa il intrebe ce transporta. Raspunsul a venit pe loc, prompt si grozav de amuzant( pentru mine, cel putin) :

“Sfori de salam”.

SFORI DE SALAM =)) Bietii infractori pacaliti de tirist !=)) Nici sa se spanzure cu ele nu sunt bune, ca sunt cam scurte =)) Ce fata or fi facut cand au ajuns acasa si s-au pus la sfat sa-si imparta frateste comoara : « O sfoara tie…una mie… ».

Desi am promis, pe drum nu am reusit sa fac decat o poza, nu de alta dar eram prea ocupat sa-l scot pe nenea soferu’ din tara lui Mos Ene pe la gene cu cate-un cot from time to time, ca sa nu ma trezesc gramada prin vreun sant.

Ajungem in Bucuresti, de fapt aproape de Bucuresti. Ceata de nu vedeai la 5 metri. M-a lasat vis a vis de Carfour Militari. Cursa: 10 lei.

Problema abia acuma vine, cum ajung eu pe partea cealalta sa iau autobuz spre oras?

Trebuia sa traversez autostrada, dar nu vedem cand vin masinile. Ma uit atent in stanga, vad ca nu vine nici o masina si dau sa traversez, NIOUUUUUUU, masina pe langa mine. Nu-i de bine imi zic. Cu greu reusesc sa traversez prima jumatate, cu a doua a fost si mai greu, nu de alta dar dupa ce trece TIR-ul razant pe langa tine cu 70 km/ora, nu prea iti mai arde sa traversezi.

Am ajuns si in statia de autobuz (Doamne multzam!), am luat autobuzul si am ajuns in oras. Aici mi-am imbratisat luuuuung prietena, mi-am rezolvat treburile, dupa care am mancat ceva si am tras un pui de somn de o ora.

Odihniti fiind, am plecat in club Big MamoU. In curte, o mana de pustani alergau in jurul unei masini. Bravo lor, sunt tineri, au energie (vorbea mosul din mine ).

Intram in club, aglomeratie ca de obicei, doar e seara de concert live. Dupa cateva minute cine isi face aparitia pe scena?:-o Pustanii din curte. Au inceput sa cante si au cantat, nu s-au jucat. Dovada mai jos:

Daca vreti mai multe detalii despre ei intrati pe www.phenomenon.ro

Dupa ei si-a facut aparitia o alta trupa, Old News, frumos. Oricum, mie personal mi-a placut basistul, foarte dezinvolt. Filmarea cu Old News o sa o pun maine pentru ca momentan nu o am

Dupa o odihna bine meritata, ne-am trezit si am plecat la Caciulata cu autocarul (25 lei). Calatoria a decurs perfect, cu un singur impediment: de mult nu am mai vazut(ma rog, mirosit) un autocar asa imputit ! YUCK !

Duminica dimineata, fuga la Sibiu, ca mai trebuie sa si muncim. Caciulata – Sibiu 7 lei, am fost zgarcit de data asta.

PS: Dupa cum vedeti filmarile sunt mult mai clare, Futi e vinovat pentru asta.

Sir Vali Racila si Tzetze in Club Big mamoU (scuzati claritatea, am filmat cu un Nokia 3250)

In weekend am fost plecat la Bucuresti, sunt sigur ca mi-ati simtit lipsa

Sa va zic cum am calatorit, ca presupun ca asta vreti sa aflati.

Joi seara in jurul orei 21 (cand am reusit sa fug de la munca), m-am postat frumusel la iesirea din Sibiu cu degetul intins (nu ala la care va ganditi voi) si cu o foaie de hartie in mana, pe care scria B, in speranta ca ma va transporta si pe mine cineva pana in capitala.

Am incercat sa evit tir-urile deoarece vroiam sa ajung in Grozavesti, nu in Militari unde ma lasau “masinile mari”. Dupa o ora de stat in frig, m-am hotarat sa incerc si la tir-uri. Al doilea tir care a trecut a oprit. Cum am dat de caldura si mi s-au mai dezghetat nasul si degetele, am inceput sa vorbesc cu individul de la volan, ca de, trebuie sa faci conversatie. Am aflat ca este din Oradea si a fost 20 de ani body-guard. Nu prea imi venea sa cred pentru ca avea cam 1,50 si vreo 100 kg, si credeti-ma, nu era masa musculara era grasime. In fine, nu conta ce ma minte el. La un moment dat, se hotaraste omul sa imi dea o veste minunata … “Eu trebuie sa ma opresc sa imi fac pauza”. Ok imi zic in gand, cat poate sa dureze sa bea o cafea si sa fumeze o tigara. “Pana la 7 dimineata trebuie sa trag pe dreapta”. :O nu se poate, eu de unde mai gasesc ocazie la ora asta?

“Daca vrei poti sa ramai cu mine si sa dormi in patul de sus”, mama asta e nebun, ori vrea sa profite de mine ori se plictiseste rau de tot.

“Pai sa vedeti ca eu vreau sa ajung la Bucuresti in seara asta si o sa incerc sa prin o alta masina”

“Nu pleca la ora asta, cine te mai ia acuma? Daca nu vrei in patul de sus poti sa dormi in cel de jos”.

“Nu e vorba de pat, dar eu chiar vreau sa ajung la Bucuresti cat mai repede”

Nea soferu mai avea un pic si plangea, la propriu. Incerca orice sa ma faca sa nu plec. Am reusit sa il conving intr-un final ca nu raman cu el nici mort. Il intreb cat ma costa drumul (50 km cu aporoximatie) si imi raspunde “Nimica”. Super, imi zic, incepe bine

Cobor din masina si ma postez la marginea drumului in cautarea altei masini care sa ma transporte restul de 250 de km. Dupa vreo 20 de minute opreste un alt tir, ma urc in masina si imi continui drumul. Soferul din Arad, super de gasca. Am povestit si ras tot drumul. Ajuns in Bucuresti, opreste in Militari, in statia de taxi. Il intreb cat ma costa, imi raspunde “Nimic”. Super tare! Mi-era dor de soferi de treaba.

Iau taxiul pana in Grozavesti.

“Cat ma costa?”

“10,6 lei”. Hmmmm ….. 300 de km moca si alti 6 km 10 lei, cam dubios.

Prin Bucuresti nu am reusit sa fac poze, pacat. M-am plimbat prin Unirea si prin Mall Vitan. Vineri seara am fost la un concert super in club Big mamoU, a cantat Sir Vali Racila impreuna cu Tzetze. Maine o sa revin si cu un filmulet pentru ca azi mi-am uitat cablul de date la redactie (am pus si filmuletul ).

Duminica dimineata, fuga la Sibiu la munca. Adormit, am plecat la metrou. Am ajuns in autogara Militari si am luat un autocar pana in Vilcea (25 lei). Din Vilcea ma gandeam ca prind un alt autocar pana la Sibiu, dar … nimica. Am luat un microbuz pana la Manastirea Cozia (4 lei) si am stat la ocazie. Am prins masina relativ repede. Drumul Cozia – Sibiu 10 lei.

Cam asta am facut in weekend …. Pe langa multe altele mult mai placute

Sincer va spun, imi este frica de fulgere, dar in acelasi timp ma atrag rau de tot. Unul dintre cele mai frumoase fenomene ale naturii. Pozele sunt facute undeva in vara anului 2007. Luati de va utati

Desi a trecut ceva timp de cand am facut aceasta iesire, doar acuma reusesc sa istorisesc cate ceva. Bineinteles, totul este insotit de imagini. Vizionare placuta :p

Ca de obicei totul incepe in gara. Desi CFR-ul parea ca nu vrea sa ne lase sa plecam, stia el ce stia.

Am urcat in tren. Drumul a decurs normal, sau …?

Dupa frumoasa calatorie cu trenul am coborat in gara din Voila unde am fost intampinatzi de “maretul paznic”.

Unii dintre noi s-au “echipat”

si am pornit la drum. Din gara Voila pana la Manastirea Sambata, de unde incepe efectiv traseul, sunt 14 km. Va recomand sa stati la o ocazie sau sa sunatzi la numarul de telefon: 0729/499030, va raspunde domnul Inginer Nistor, un om de nota 11 care dispun de o Dacie papuc si pentru o suma modica va fi dispus sa va transporte pana la manastire.

Drumul nu arata chiar bine, deoarece cu o saptamana inainte o viitura puternica a maturat aproape tot ce i-a stat in cale, 5 masini au fost blocate pe traseu.

Dar ne-am descurcat, ca doar suntem viteji

Una dintre masinile blocate pe traseu

Si alte 4 printre care si masina salvamontului

Sus la cabana, totul minunat ca de obicei. In prima seara eu am dormit ca porcu’ in timp ce altii taiau lemne ca sa nu inghetam peste noapte. Noaptea s-a cantat la chitara si s-a baut (apa ). Am avut un somn sa zicem nu prea reusit. Toata noaptea am auzit o matza cum se mieuna la usa sa intre in camera si cum eu imi imaginez multe, bineinteles ca mi-am imaginat niste scene dintr-un film de groaza in care “actorul” principal era o pisica care omora cam tot ce ii statea in cale

Dupa “linistitorul” somn, am iesit afara sa savuram cafeaua si tigara de dimineata.

Dupa care am mancat. Unii prea mult, bine ca nu am dat la rate.

Dupa masa am dat o tura sa vedem cabana de sus.

Intorsi obositi, ne-am apucat sa ne facem bagajele sa coboram. Noi am mai fi stat dar, unii trebuiau sa ajunga DUMINICA la lucru (mea culpa). Coborarea a decurs fara incidente majore. In gara Voila am realizat ca exista dragoste adevarata :* Tot in aceeasi seara in aceasi gara am cumparat bilete si am asteptat cuminti venirea trenului. Bineinteles am fost “gadilati” intr-un mod tare neplacut de o mana de pustani care isi etalau minunatiile de manele pe care le au pe telefon.

In loc de concluzie:

O tura la Cabana Sambata este intotdeuna bine venita. Traseul este relativ usor si poate fi facut de aproape orice. Adi, cabanierul, este un om de treaba, cum de altfel sunt toti oamenii de munte. In caz ca vreti sa faceti o rezervare, va dau si numarul lui Adi 0741/423600 si cine stie, poate ne vedem sus.

Carari insorite

Mai mult in imagini.

Poate o sa revin si cu ceva cuvinte. Acuma sunt prea obosit.

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalul medieval de la Sighişoara a atras, ca în fiecare an, câteva mii de trişti din toată ţara. Printrei ei, atât în organizare, cât şi ca simplii spectatori, sute de sibieni. Festivalul, însă, a scăzut mult în calitate – o dezamăgire pentru cei care au mai căutat spiritul liber de acum şapte-opt ani.

Este deja aproape literă de lege între cei mai tineri. Ultimul week-end din iulie în Sighişoara este petrecere mare – Festivalul Sighişoara Medievală. Renumele îl duce în principal atmosfera, cu cavaleri, domniţe, trubaduri, concerte rock cu nume mari şi multă, multă lume, în special tineri şi rockeri din toată ţara. Cam pe aici s-a situat şi ediţia din acest an, însă mici modificări, adesea semnificative, apar de la an la an în poate cel mai cunoscut festival din ţară.
Ceferiştii din Mureş ştiu. Când este festival în Sighişoara trenurile, chiar şi suplimentate, sunt arhipline. Aşa au plecat şi vineri garniturile din Sibiu. Grupuri de tineri cu rucsacii în spate, puşi pe distracţie. Muzică, chitări şi refrenuri celebre. Călătorie grea dacă ţii cont de aglomeraţie. Lumea cântă, zbiară, unii se mai pierd prin tren. În ciuda interdicţiei de a se fuma pe coridoare se simte în fiecare vagon fumul de ţigări. Din Copşa Mică şi, în special, Mediaş, unde sunt cele mai multe legături, călătoria devine de-a dreptul insuportabilă. Ca şi în anii trecuţi trenurile sunt supraaglomerate şi au întârzieri de câteva zeci de minute. Pe peroane însă distracţia continuă, lumea pregătindu-se de festival. Prin mulţime încep să-şi facă apariţia şi romii, copii murdari lăsaţi de izbelişte şi ceşetorii. Festivalul îi atrage şi pe ei.

Gara din Sighişoara se află în construcţii. Cum cobori din tren eşti întâmpinat de moloz şi jandarmi cu câini de pază. Îmbulzeală mare, rucsaci şi strigăte în toate direcţiile, reîntâlniri între vechi priteni şi treceri prin spărturi în gard. Mizerie multă, pletoşi şi muzică rock. “Tuciurii” care te iau imediat în primire cu oferta de cazare. Cam toţi localnicii cu câte o cameră de închiriat pe durata festivalului pentru câteva sute de mii. Nu arată rău nici campingurile, iar Sighişoara stă destul de bine şi la pensiuni sau hoteluri.

Anul ăsta, poate mai mult ca niciodată, cetatea Sighişoarei a arătat rău. De cum urci în cetate, nu cred să existe vreo stradă care să nu fie în reconstrucţie. La miile de turişti care colindă vechiul oraş la pas se formează un praf greu de suportat, mai ales în combinaţie cu temperaturile trecute de 30 de grade şi îmbulzeala de la fiecare talcioc. În plus, festivalul se împarte tot mai evident în două părţi. Cetatea, unde încă se mai păstrează din atmosfera ştiută de toată lumea, cu înghesuială şi veselie mare, turniruri cavalereşti şi muzică medievală la tot pasul, reprezentaţii teatrale şi tineri care mai de care mai ciudaţi cu mesaje absurde: “Vindem ceaţă cu un leu punga”, ”Tai frunza la câini. Preţuri negociabile.”, ”Strângem fonduri pentru campania AntiManele”, ”Codiţe împletite, unicat” sau “Strâng bani de bere”, grupuri cu chitări cam la fiecare petic de iarbă şi multă veselie în general. Cea de-a doua secţiune a festivalului este în “oraşul de jos”, unde predomină kitsch-urile şi gunoaiele şi totul arată ca o petrecere câmpenească cu mici, grătare şi bere la dozator. Abundenţă de localnici şi romi dornici să scoată un ban pe festival.

Spre deosebire de alţi ani tot mai puţină lume vine la Sighişoara Medievală. Se păstrează din atmosferă şievenimente mărunte sunt cam la tot pasul, însă oferta este una destul de monotonă. Anul acesta a lipsit aprope cu desăvârşire muzica rock din program, la fel şi fanii ei. Aici o mică „vină” are şi mai recentul Festival Peninsula care a “furat” cu siguranţă din public. Muzica şi trupele invitate nu au atras seara mai mult de câteva mii de oameni, numele alese nu au impresionat mai prin nimic, dar, ce-i drept, nici nu au decepţionat. Anul acesta au urcat pe scenă Ducu Bertzi, Alexandru Andrieş, Florian Pittiş, Mircea Baniciu, Dinu Olăraşu sau Florin Mărgineanu.

Pe lângă sutele de tineri sibieni prezenţi la festival, Sibiu a făcut parte şi din programul artistic al Sighişoarei Medievale. Cavalerii Hermannstadt au adunat zilnic trecătorii la reprezentaţia lor prin care este reînviată atmosfera medievală, impresionând prin demonstraţiile de lupte între cavaleri. Artistul sibian Sorin Tara şi-a vernisat în cadrul Festivalului cea mai nouă expoziţie a sa “Ride into the Dark”, corul şcolii din Tiffin a susţinut ultimul concert la Biserica din Deal înaintea celor două concerte de la Sibiu. În plus, Sibiul se găsea pe buzele majorităţii turiştilor ca viitoarea destinaţie de vara acesta.

Până în jurul lui 2000, Festivalul de la Sighişoara era unul din punctele de atracţie principale pentru studenţimea cu înclinaţii spre flower-power. Studenţi îmbrăcaţi în haine hippie citind-uşi cursurile la poalele cetăţii era un lucru destul de des întâlnit. De altfel, acesta este şi capitolul la care a pierdut cel mai mult festivalul de la Sighişoara – atmosfera. Lipsesc găştile de chitarişti care urcau în fiecare seară pe scena din Piaţa Răţuştelor într-un concurs de improvizaţii. Lipsesc spectacolele de teatru cât de cât veritabil. Au dispărut şi toate barurile în care se ascultă rock, iar în curtea Clubului tineretului, unde chitariştii anonomi întreţineau atmosfera, găzduieşte acum birourile Serviciului comunitar de evidenţă a populaţiei. Locul hippioţilor a fost luat de „paltonari” – tineri simpli, fără nici o identitate muzicală sau culturală, veniţi din simplul motiv că la Sighişoara se strânge lumea. Locul tinerilor care recitau poezii pentru a primi un leu a fost luat de unii care, de exemplu, şi-au bătut cuie în deget pentru a cerşi de o bere. Colţurile rezervate grupurilor de chitarişti au fost luate de tarabe, iar spiritul comercial a adus la Sighişoara până şi o tarabă a unor măicuţe, ce-şi vindeau în mirosul de mici icoanele şi cruciuliţele sfinţite.

Ţara noastră abundă de trasee şi locuri în care te poţi simţi bine.
Drumul până la Mânăstirea Stânişoara se poate străbate şi cu maşina, dar nu ar mai fi plăcerea unei adevărate călătorii. Aşa că am optat pentru călătoria cu trenul. Trenuri sunt începând cu ora 2:00 şi până la 16:00. Am ales trenul de la ora 3:10 pentru a scăpa de căldura care ne omoară în ultimele zile. Biletul până în Halta Păuşa costă 8 lei, preţ întreg. După două ore jumate de mers cu “minunatele” trenuri ale CFR-ului am ajuns în haltă. Traversezi centura Călimăneştiului şi intri în satul Păuşa.

De aici începe drumul spre Mănăstirea Stânişoara. Până la Cabana Poiana Mărului, urci pe drum de ţară, drumul fiind “lejer”. Abia de aici începe adevăratul urcuş, fiind drum forestier cu o pantă continuă. După aproximativ trei ore de mers (în funcţie de condiţia fizică şi de bagajul cărat), ajungi la Mânăstirea Stânişoara unde poţi înnopta sau lua masa. Atenţie la comportament şi ţinută. Biserica în forma actuală este construită din piatră între anii 1903-1908. Întregul aşezământ se află într-un cadru natural liniştit. Monahii duc o viaţă austeră, slujbele se ţin noaptea, iar hrana este fără carne.

Campare
De la mânăstire, cobori într-un luminiş unde poţi întinde cortul. Dacă vrei să faci un grătar sau un foc de tabără, trebuie doar să intri un pic în pădure şi să culegi lemne uscate. Mare atenţie unde faci focul, nu-l lăsa nespravegheat şi în nici un caz jarul. Astfel există posibilitatea să “arzi în flăcări” la propriu. În zonă există şi un pârâu, secat, însă, din cauza căldurilor din ultima perioadă. Dar dacă o să cobori 50 de metri înspre Mânăstirea Turnul, dai de o cismea.
Apă, lemne, loc de campare, linişte, aer curat, dar dacă vrei să faci o baie va trebui să urci până la Cascada Gardului. Drumul durează 30-45 de minute, şi este unul destul de greu. Mare atenţie la vipere, drumul trece chiar peste stânci, unde viperele preferă să se încălzească.
Dacă vrei şi mai mult poţi continua ascensiunea spre Cabana Cozia, drum accesibil şi celor atrofiaţi în scaunul de la birou.

Concluzii
Zonă superbă. Cum de altfel sunt multe în ţara noastră. Cel mai mult am fost dezamăgit de mizeria lăsată de mulţi “educaţi”, atât pe drum, cât şi în jurul mânăstirii. Nu ai ce să le faci. La coborâre, pe lângă gunoaiele făcute de tine poţi să le strângi şi pe cele de pe drum – o să întâlneşti primul tomberon la Halta Păuşa.

14 km străbătuţi la picior, oameni beţi adormiţi pe marginea drumului, cabane închise noaptea, ploaie și „lupte” cu măgari, cam de asta am avut parte acum multe week-end-uri.

O vineri dimineaţa obișnuită la lucru, primesc un telefon. “Hai la Bărcaciu!” “Gata, s-a făcut” “La șapte și un sfert avem tren spre Avrig” “Ne vedem la șapte în gară”. Așa a început totul. Am plecat rapid la 16.00 de la servici și am pregătit rucsacul. După un drum de o oră într-o cutie de sardele, pardon compartiment de tren, ajungem în gara Avrig. Din gara Avrig până la Poiana Neamţului sunt 14 kilometri, dacă te ţin picioarele în 3 ore – 3 ore jumate ajungi. Dacă ești mai comod poţi străbate drumul cu mașina (40 de minute), drumul fiind în proporţie de 80% asfaltat, mașina o poţi parca la Cabana Poiana Neamţului. Fiind o fire mai activă am ales să străbat drumul la picior. Primul popas l-am făcut după 7 kilometri la Cabana Ghiocelul (o recomand cu încredere). Următorii 7 kilometri au fost mai greu de străbătut având în vedere întunericul.

La mai puţin de un kilometru de Poiana Neamţului ne atrage atenţia o “movilă” la marginea drumului, ne apropiem și observăm un om “mort de beat”. Îl trezim cu greu cu gândul de-al duce la Cabana Poiana Neamţului, după jumătate de oră de chinuri ajungem la cabană care spre stupoarea mea era închisă, lucru inadmisibil, având în vedere că se află chiar la începutul unui traseu montan solicitant. Cât timp ne chinuiam să aflăm dacă este cineva în cabană “omul nostru” a și dispărut, probabil pe o altă margine de drum să se odihnească.

Am înnoptat în campingul de lângă cabană. Dimineaţa la prima oră, surpriză, cabana era deschisă. Am intrat să mâncăm o ciorbă caldă. Dezamăgire totală. Mai bine rodeam scoarţa copacilor. După minunata masă am început ascensiunea spre cabana Bărcaciu. De la cabana Poiana Neamţului se intră pe marcaj cruce roșie, poteca urcând prin pădure pe muchia Scărișoarei până la cabană. Dificultatea drumului este medie, dar drumul este foarte obositor. Timp de acces Poiana Neamţului – Bărcaciu 3 ore.

O dată ajuns sus priveliștea este superbă. Poţi rămâne la cabană să te lupţi cu cei 5 măgăruși pentru o bucată de pâine sau să continui drumul spre Cabana Negoiu sau Lacul Avrig. Acestea fiind spuse vă urez cărări însorite.

Cabana Bărcaciu dispune de circa 60 locuri de cazare:

* 24 locuri în cameră comună (prici)

* 12 locuri în cameră separată

* 15-20 locuri în mansardă.

Apă curentă la izvor, lângă cabană. Încălzire cu lemn la sobă de teracotă și lumină cu lampa de carbid.